Este, probabil, ultima postare politică înaintea unei pauze care sper să fie cât mai lungă, spre definitivă. În noiembrie 2015 am luat decizia de a înceta orice activitate politică, motivând că nu văd nicio variantă realistă de a continua, nici la nivel local în PNL Timiș, nici la nivel național. Am urmărit cu interes în ultimul an și jumătate evoluțiile pe ambele planuri și am realizat cât de inspirat am fost în luarea acestei decizii.

Mă doare sufletul să văd cum PNL alunecă, aparent ireversibil, pe panta mediocrității politice. Se îndreaptă, încet, încet, dar foarte sigur, spre gaura neagră a lipsei de relevanță pe scena politică din România. Greșeli incredibile, lipsă de strategie și inteligență politică, aroganță, suficiență, sau, în două cuvinte, politică măruntă. Las la o parte ceea ce se întâmplă pe plan local, în PNL Timiș. Am spus tot ceea ce am avut de spus de-a lungul timpului și, de cele mai multe ori, am avut în întregime dreptate. În marea schemă a lucrurilor, nu eșecul spectaculos ca structură politică al uneia sau mai multor filiale ale unui partid omoară un partid. Eșecul politic al centrului este cel care îl trimite la groapa de gunoi a istoriei. Este, din păcate, exact situația în care se află azi PNL.

Aud un cor de disperați cum cântă la unison melodia cu echipa. Nu mai merge cu lideri providențiali, a venit vremea echipelor unite. A venit vremea forței de grup care poate suplini cu succes lipsa de charismă, de discurs, de viziune, de strategie. Pe bune? Cu porcăria asta vreți voi să convingeți electoratul pierdut în favoarea USR-ului să revină? Sau pe cei care, literalmente exasperați și disperați de lipsa voastră de profesionalism politic, au ajuns să voteze cu PSD? Realizați că în acest moment nu mai există practic nicio voce în PNL la nivel național capabilă să entuziasmeze electoratul pe care (în mod greșit) îl considerați al vostru? Că nu mai aveți capacitatea de a scoate în față oameni care să lege coerent și credibil măcar două fraze? Că singura voastră strategie politică este ”ne agățăm cu disperare de Iohannis și sperăm să urcăm pe valul popularității lui”?

Nu este nevoie de un doctorat în sociologie sau studii politice să înțelegi că există o diferență fundamentală între electoratul de stânga și cel de dreapta din România. Sau să înțelegi că singura modalitate de a capacita electoratul de dreapta este prin lider. Constantinescu, Băsescu, Antonescu și chiar Iohannis au avut, în diverse forme și diverse manifestări, acea scânteie de ”je ne sais quoi” care a pus în mișcare electoratul de dreapta. Și au avut-o atunci când erau doar membri de partid, adică atunci când era foarte mare nevoie de ea. Fie că a fost un fel de naivitate cu farmec (Constantinescu), o combinație letală de șmecherie și simț politic (Băsescu), discurs excepțional (Antonescu) sau o tăcere misterioasă și atrăgătoare (Iohannis), toți au avut ceva ce a atras electoratul. Chiar și Nicușor Dan, cât timp a reușit să-și mascheze minusurile, a avut o oarecare charismă, suficientă pentru a deveni punctul de raliere al celor exasperați de prostia și incompetența politică a PNL-ului.

De fapt, marea problemă a PNL-ului nu este nici măcar că nu mai are în primul eșalon niciun lider credibil și charismatic. Într-o structură sănătoasă, sub presiunea contextului politic, un asemenea lider poate fi găsit sau inventat apelând la structurile de ”adâncime”. Marea problemă a PNL-ului este că e practic paralizat și prizonier al unor găști care îi anulează orice șansă de redresare. Aceste găști preferă o moarte lentă (care, nota bene, se poate întinde chiar pe mai multe cicluri electorale) decât să lase din mână partidul și să permită ascensiunea unui lider tânăr și charismatic care să reprezinte un magnet pentru electorat. În consecință, își vor impune marioneta și vor continua să joace jocul mic și murdar pe care îl joacă în prezent.

E trist și periculos pentru sănătatea fragilei democrații românești că PNL se află în această situație. Un PNL care mai mult ca sigur va aluneca integral sub influența unor grupuri și structuri care n-au nimic de a face cu politica sănătoasă și un USR care este o adunătură eterogenă și nimic mai mult decât un experiment politic eșuat, (încă mai) cred că reprezintă dreapta românească. În realitate, atât PNL cât și USR au dezamăgit crunt. Nu cred că proporțiile acestei dezamăgiri sunt cu adevărat înțelese și analizate în acest moment. Semnalul dat de electorat la sfârșitul lui 2016 a fost elocvent. E o temă reală de dezbatere dacă PNL și USR vor sfârși printr-o implozie violentă sau printr-o moarte lentă. Pentru mine este însă clar că, în lipsa unei schimbări radicale de viziune și abordare (foarte improbabile), cele două structuri sunt practic condamnate. Și, extrem de grav, nici măcar nu realizează în ce situație gravă se află.

PNL a ajuns într-un punct din care nu cred că se mai poate întoarce. A pierdut încrederea mea că se mai poate redresa. Evident, pentru ei, faptul că Ciprian Jichici nu mai are încredere în partid este ceva nesemnificativ, total lipsit de importanță. Alt fraier care face pe deșteptul pe net. Pentru mine, este ceva major, îngrijorător și foarte, foarte trist. Așa că nu-mi rămâne în acest moment altceva de făcut decât să-mi realoc timpul, dedicația și eforturile către lucruri care merită făcute. Mărturisesc că una din îndoielile pe care le-am avut atunci când am decis să termin cu politica a fost legată de riscul pierderii oportunităților de implicare publică. A fost o teamă prostească pentru că, din contră, acum am mult mai mult timp pentru activități publice. Marea diferență este că acum nu mai trebuie să limitez ceea ce fac la un context grevat de prostia, nesimțirea și lipsa de profesionalism a celor aflați mai sus ca mine în ierarhia de partid. Și, o spun cu mâna pe inimă, activitățile mele publice din prezent îmi aduc infinit mai multă împlinire profesională și sufletească. O vreme, am crezut că merită să rămân activ prin opiniile mele externe în viața acestui partid. Că merită să trag semnale de alarmă, că merită să atrag atenția din exterior asupra lucrurilor care nu sunt în regulă. A venit momentul în care realizez că, pur și simplu, nu mai merită să pierd timpul.

În numele celor treisprezece ani în care am fost membru activ și al celor aproape doi ani în care mi-am dorit sincer să fiu eu cel care greșește, am sperat că acest partid nu este compromis definitiv. A devenit însă doar o speranță teoretică pentru că în realitate PNL este un mort viu, un organism care și-a pierdut anticorpii capabil să îl apere de cancerul care îl roade.

Singura întrebare care rămâne este ce va crește pe scena politică în locul lăsat liber de ultimul partid istoric din România, (fostul) Partidul Național Liberal.