Există în politica românească trei categorii de politicieni implicați în structuri de conducere: politicienii tractor, politicienii remorcă și cei apă sfințită. Politicienii tractor sunt cei care au capacitate de convingere (în interiorul sau în exteriorul partidelor) și iau cam toate deciziile. La rândul lor, pot fi clasificați în combinatori și oameni de imagine, în funcție de zona principală în care se manifestă puterea lor de convingere (combinatorii fac jocuri în interiorul unui partid sau între partide iar cei de imagine atrag voturi). Destul de rar, apare câte un politician tractor care face parte din ambele subcategorii. Politicienii remorcă (popular numiți și cărători de geantă sau capete de lemn) sunt cei care se fac utili politicienilor tractor fără însă a avea vreo capacitate de a atrage simpatii sau voturi. Ei sunt caracterizați de o flexibilitate excepțională a coloanei vertebrale, un compartiment perfect curat (lucios chiar) de stocat principii și o abilitate incredibilă de identificare a scamelor (prezente și viitoare). În fine, politicienii apă sfințită sunt cei care nu fac nici prea mult bine nici prea mult rău, și, de regulă, se complac în situații călduțe.

Acest text este despre politicienii remorcă, mai exact despre acele remorci care se visează tractoare cu motoare mari si puternice capabile să muște din noroiul politicii românești și să înainteze viguros.

Un aspect trist și îngrijorător al politicii românești este dat de faptul că o proporție covârșitoare de remorci sunt oameni (relativ) tineri care din cauza lipsei calităților necesare pentru lupta dificilă de supraviețuire în clasa politicienilor tractor aleg o cale infinit mai simplă. Aceea de a fi trași înainte de tractoare. În acest context, tras înainte înseamnă pus pe funcții (publice sau de partid), ținut în brațe, apărat de orice fel de atac din interiorul partidului. Unele remorci ajung chiar și vicepreședinți de consilii județene. Prețul pe care îl plătesc este însă unul extrem de dur pentru cariera lor politică. Asta pentru că rata de conversie de la remorci la tractoare este cvasi nulă.
De regulă, remorca, prinsă în activitățile zilnice intense (periat, lins, lătrat, umflat în pene, jignit, dat aere, etc..), nu realizează că legătura între ea și tractor depinde strict de moment, context și utilitatea relativă pe care o are. Interesant pentru mine este și faptul că remorca are foarte des impresia că este respectată în partid, nereușind să vadă că oamenii se tem de fapt de silueta tractorului care pozează amenințătoare în fundal. În funcție și cât este de lung lanțul care o leagă de tractor, remorca poate chiar să aibă un oarecare joc, deplasându-se dintr-o parte în alta și având senzația de activitate susținută.

Vine însă un moment în viața remorcii când contextul, alinierea stelelor, o remorcă mai nouă și mai activă sau pur și simplu o toană a tractorului o decuplează și rămâne în drum. Dintr-o dată, realizează că pur și simplu nu mai poate înainta. Oamenii, dintr-o dată răi și nerecunoscători, încep să arunce cu tot felul de chestii urât mirositoare în ea, și cel mai grav, încep să o depășească.
Ridicolul maxim în care poate ajunge remorca, după decuplare, apare atunci când începe să se creadă tractor. De regulă, în acest moment de penibil maxim, începe să urle disperată la cei din jur și să îi amenințe că, dacă nu revin la sentimente mai bune, își va tura motorul uriaș, va demara în trombă și îi va lăsa pe toți în urma sa, plini de noroiul politicii din cap până în picioare. Ce nu are cum să realizeze remorca în acest moment este condiția în care se află: o carcasă inutilă, lipsită de orice valoare politică, plină de noroi (inclusiv cel înghițit) și abandonată în câmpul sforăriilor politice românești.

Îmi doresc să apuc ziua în care, privind spre clasa politică românească, să văd mai puține remorci.