O gașcă de șmecheri care controlează personajul inutil din dealul Cotrocenilor s-a aliat conjunctural cu gașca aparent eternă a PDL-iștilor și l-au lucrat ca la manual pe Orban, debarcându-l din fruntea PNL-ului cu metode care i-ar fi făcut invidioși până și pe acoliții lui Pauker și Dej. Și ca să fie clar mesajul, au făcut-o printr-un congres-flegmă între ochii românilor, manipulând cifrele pandemiei și demonstrând (dacă mai era nevoie) că regulile și restricțiile sunt pentru proști, nu pentru ei. Din Partidul Național Liberal, ultimul partid istoric pe scena politică românească, a mai rămas o carcasă urât mirositoare pe care gașca de șmecheri și gașca PDL-iștilor joacă zilele astea țonțoroiul.

Înainte de a merge mai departe, se impun două observații. Prima, Orban își merită soarta cu vârf și îndesat, a pierdut exclusiv pe mâna lui și, din păcate, a tras și PNL-ul după el. S-a dovedit că pălăria de președinte de partid a fost prea mare pentru el. Când a venit vorba de a alege cum și cu cine lucrează a făcut niște alegeri foarte proaste, aproape toate întorcându-se împotriva lui. O situație pe care o cunosc bine a fost cea din Timiș. O vreme, Orban a insistat să îl țină în brațe pe Robu, deși acesta devenise un fel de bufon național și distrusese deja cam toate organizațiile de partid din județ. Cu mare întârziere, Orban a decis în sfârșit să sprijine alternativa Nica, cea care i-a fost vândută drept câștigătoare, cu un politician tânăr și de perspectivă. Restul e istorie, Nica, în realitate un politician cel mult mediocru, ghidat (chiar controlat) de un PDL-ist local fără scrupule, a fost printre primii care l-au părăsit pe Orban. Cealaltă greșeală fundamentală a lui Orban a fost că a jucat mult prea mult timp în piesa proastă a generalului de la Cotroceni, o figură anostă, limitată în gândire politică, și care probabil nu a dat nici doi bani pe el vreodată.

Ceea ce ne aduce la a doua observație. Această parodie sinistră derulată la congresul PNL a fost permisă și chiar încurajată de inutilul de la Cotroceni. Gașca de șmecheri a găsit butoanele potrivite pentru a-l aduce în poziția dorită, apoi a apăsat pe Play. Trec peste flegma din congresul-flegmă dată românilor prin lipsa ostentativă a măștii, că nu e de comentat prea mult aici. Realitatea este că personajul nu a dat vreodată doi bani pe PNL. L-a folosit ca pe un vehicul de transport rapid către Cotroceni, și atât. L-a predat apoi găștilor fără nicio emoție. Știa și știe care sunt consecințele acestei mișcări, nu am nicio îndoială. Pur și simplu nu îi pasă, omul are o anvergură politică egală cu zero. Prostiile pe care le-a debitat anul acesta în legătură cu valul patru al pandemiei (în vară învinsesem pandemia, acum ne omoară valul patru), arată că omul efectiv face umbră pământului de la Cotroceni degeaba. Și asta doar ”pe partid”, ca să spun așa. Nu mai vorbesc de răspunderea legată de întreaga țară, concept care îi este total străin. E inutil să intrăm în mai multe detalii, pentru mine e clar că urmașul lui Băsescu e un eșec prezidențial cel puțin la fel de mare și de nociv.

Revenind la decesul prin congres al PNL-ului, este clar că găștile ar fi rămas fără aripi dacă n-ar fi avut largul sprijin al liderilor din teritoriu. Fiind niște mediocri în cel mai bun caz, mulți dintre ei au fost atrași de funcții pe care într-un cadru sănătos de partid nu le-ar fi obținut niciodată. Primi vicepreședinți, vicepreședinți, vice-vicepreședinți, sub-vicepreședinți, contra-vicepreședinți, toți au primit câte ceva care să le satisfacă orgoliile și pretențiile destul de mărunte de altfel, pe măsura anvergurii profesionale și politice.

Ceea ce este extrem de grav este că toată această ciolaniadă internă din PNL este de fapt suprapusă aproape perfect cu ciolaniada politică națională, perdantul fiind guvernarea țării într-una din cele mai grele perioade din ultimele decenii. Pentru ca valutistul Câțu să ajungă președinte de partid, s-a călcat pe cadavre, pe legi, pe reguli, pe tot. Pe plan politic, s-a remarcat compromisul absolut grețos al PSD-ului care a făcut joc de glezne și de temporizare pentru a împiedica căderea guvernului înainte de congresul-flegmă al PNL. Ceea ce dă un pont legat de intențiile reale ale PSD.

Să nu vă imaginați o clipă că ceea ce se întâmplă acum cu căderea guvernului și cu formarea (sau nu) a unei noi majorități are vreo legătură cu orice altceva decât cu o luptă crâncenă și cinică pentru bani. O luptă în care nu se iau prizonieri și se sacrifică orice, fără discernământ. Sunt foarte mulți bani de cheltuit, și desigur, de sifonat, la toate nivelurile.

Este evident că PNL nu are o strategie politică pe termen lung, insistența susținerii valutistului Câțu ca președinte de partid și prim ministru fiind sinonimă cu sinuciderea politică. Ca o consecință logică, înseamnă că tot ceea ce fac, fac pentru câștiguri pe termen scurt. Singurul câștig pe termen scurt este accesul la butoanele care controlează banii și nimic altceva nu contează. În marșul sinucigaș către aceste butoane, au sacrificat deja un partid și sunt pe cale să sacrifice o țară întreagă.

Găștile au îngropat PNL-ul istoric și acum joacă țonțoroiul pe mormântul ultimului partid istoric de pe scena politică din România. Rămâne de văzut dacă au o înțelegere cinică și cu PSD pentru împărțirea ciolanului sau o fac singuri, numai pentru ei. În orice scenariu, România și românii sunt pierzători. În orice scenariu, politica din România a ajuns într-o fundătură din care este foarte greu de ieșit.

P.S.
Un gust incredibil de amar mi l-a provocat conștientizarea faptului că, la tragerea liniei, se poate concluziona că PNL-ul istoric a murit pe mâna celor doi liberali pe care eu i-am admirat cel mai mult, Crin Antonescu și Ludovic Orban. Primul, printr-o retragere jenantă (pe care nu a explicat-o nici până în ziua de azi) a netezit calea găștilor de care vorbeam la început. Al doilea, printr-o gestionare extrem de slabă a funcției de președinte de partid, a dus efectiv mortul la groapă, dacă mi se permite această exprimare. În cei treisprezece ani de activitate intensă în PNL (2002-2015), Crin și Ludovic au fost cei care m-au inspirat și motivat. La șase ani de la plecarea din PNL, pot spune cu mâhnire că cei doi sunt cele mai mare dezamăgiri politice ale mele.