E un fapt cunoscut și acceptat că politicianul mioritic acționează, cu foarte puține excepții, aproape exclusiv în interesul propriu și al găștii din care face parte. An după an, ciclu electoral după ciclu electoral, acest fapt a fost și este confirmat la nivelul fiecărei organizații cu valențe politice, declarate sau nu. De la inepții uriașe până la minciuni perverse și perfide, nu se face rabat de la niciun mijloc de convingere a naivului elector român să pună ștampila salvatoare și aducătoare de funcții, mașini scumpe, secretare și alte acareturi.

În acest peisaj aproape monoton (de uniform ce e) al micimii politice, un partid face notă discordantă. Discordantă în sensul că nu dă dovadă nici măcar de minimul instinct de conservare dovedit de restul actorilor politici. Mă refer desigur la cel de păstrare a electoratului pe care îl are la un moment dat.

Partidul Național Liberal, căci despre el este vorba, are un comportament cel puțin bizar de câțiva ani, mai exact de când a reușit senzaționala performanță de a fi cloșca sub care s-a născut un USR care de atunci îi râde în nas. Oricine are o minimă cultură politică s-ar gândi că, odată conștientizată greșeala majoră de pierdere a unei felii consistente a electoratului relativ tânăr, s-a sunat adunarea în partid și toată lumea pune osul la recuperarea demografiilor pierdute. Deși pare evident că asta trebuie făcut, lucrurile se întâmplă tocmai pe dos. Atât de pe dos încât uneori nu mă pot opri să nu mă întreb dacă nu cumva unii îndeplinesc o misiune.

Elefantul din cameră, cum spun americanii, este poziția ușor schizofrenică legată de problema justiției din România. Segmentele dinamice ale populației sunt polarizate fie în zona apărării necondiționate a republicii procurorilor fie în zona demontării sistemului infect și ticălos creat de sulfurosul cuplu Băsescu – Macovei. Băieți deștepți din fire, pesediștii s-au orientat rapid către o luptă pe față cu acest sistem. Evident, le convine și pentru că în cursul acestui proces își salvează și propria piele. La fel de șmecher și o idee mai consecvent, partidul-om ALDE începe să muște consistent din ceea ce a mai rămas din electoratul PNL. Rezistenții și în general toți adepții republicii procurorilor s-au adunat în jurul USR, RO plus nu știu ce precum și a unor mizerii publice gen Bot. Total neinspirat (și probabil manevrat discret în acest sens din zona prezidențială) PNL a ales să apere necondiționat procurorii și abuzurile lor. O contradicție mai flagrantă cu principiul fundamental al libertății individului nici că se putea. În loc să câștige electorat, PNL îi pierde pe cei care nu reușesc să depășească această contradicție, ajungând păcăliciul clasei.

Sigur că poziția dubioasă legată de justiție trebuie dublată și de o poziție cel puțin la fel de dubioasă în chestiunea reformelor financiare legate în principal de IFN-uri (instituții financiare nebancare). Probabil catalizată și de numărul record de asemenea stabilimente pe cap de lider național, poziția PNL alunecă în zona extrem de periculoasă a susținerii lipsei de reglementare cvasi-totale în sectorul financiar. Abordare care, printre altele, a fost principala cauză a colosalei crize mondiale din 2007 – 2008. PNL invocă în mod ipocrit libertatea (a pieței de această dată) pe care pare să o uite complet când e vorba de mizeria din justiție. Dincolo de faptul că și-a executat cinic și gratuit una din puținele voci credibile din spațiul public (cazul Zamfir) ceea ce este greu de înțeles este incapacitatea PNL de a înțelege efectele devastatoare ale acestei poziții în segmente importante ale electoratului său. O mare parte din noua clasă mijlocie din România înțelege foarte bine că mitul pieței 100% libere care se autoreglează sub presiunile cererii și ofertei s-a spulberat definitiv in 2007 – 2008 când a devenit evident că așa ceva nu există și nici nu va exista vreodată. Oamenii, mai ales cei care au ceva bani puși deoparte, înțeleg perfect că tot sistemul financiar modern trebuie ținut serios din scurt de politici publice altfel se auto-detonează în mod spectaculos. Preocupați în mod natural de economiile lor, aceștia nu mai dau doi bani pe vise umede și nerealiste gen ”piața liberă ce se corectează singură”. Și, desigur, se uită cu mirare la un PNL ce pare că nu dă doi bani pe aceste preocupări.

Acest adevărat ”trio infernale” al greșelilor strategice majore ale PNL este completat de cea mai recentă prostie (fenomenală, e drept) a atacului furibund, stupid și incoerent la adresa generației ”decrețeilor”. Izvorât din frustrările, aroganța, incultura și arivismul unei șefe de tineret care evident nu are ce căuta în poziția respectivă, acest atac a fost condamnat public inclusiv de lideri de vârf ai partidului. ”Too little, too late” cum spun americanii, întrucât povestea este foarte greu de reparat. Din simplul motiv că ea expune în toată splendoarea ei frustrarea și lipsa de cultură politică a unei generații de tineri peneliști care se presupune că vor fi continuatorii acestui partid. Porumbelul a fost scăpat și este cam clar pentru toată lumea care este structura de bază a gândirii acestora. În esență, se reduce la mizeria infectă ”ăștia trecuți de o vârstă sunt toți pesediști, nu înțeleg nimic, sunt împotriva României”. Modelul seamănă înfiorător de mult cu cel al organizațiilor naziste din anii 30, nicidecum cu liberalismul pe care clamează că îl reprezintă.

În esență, politica PNL din ultimii ani se poate sintetiza prin abordarea de tip ia-le dreptatea, lovește-i la buzunar și bate-ți joc de ei și de tot ce au făcut. O metodă bizară și neașteptată de fidelizare a electoratului care aproape sigur va rezultate spectaculoase în 2019 – 2020. Evident, nu cele așteptate de cei care, vremelnic sper, își bat joc cu seninătate de istoria unui partid emblematic pentru România.