Dacă până acum suspectam conducerea PNL de incompetență și de lipsă de viziune, evenimentele ultimelor zile mă fac să mă întreb foarte serios dacă nu cumva există și o doză consistentă de prostie în stare pură în această ecuație. Simpla aducere în discuție a unei fuziuni cu UNPR este un gest politic aberant și total lipsit de sens pentru un partid care se pretinde de dreapta, care pretinde că are criterii de integritate și care (încă) visează la o figură onorabilă la alegerile din toamnă. Că de câștigat, devine destul de evident că nici nu se mai pune problema.

Ceea ce se întâmplă de fapt în PNL urmează scenariul tipic al unei organizații aflate în pragul unei crize majore, organizație care nu are anticorpii necesari pentru a elimina problema structurală și care, negând evidența, refuză înțelegerea faptului că e în cădere liberă. O simplă privire aruncată în mod empiric electoratului la care încă visează PNL dezvăluie câteva aspecte interesante.

Primul, si cel mai grav, este înșelarea cvasi-continuă a așteptărilor electorilor din plaja de vârstă 18 - 50 de ani. Prestațiile mediocre ale celor doi președinți "de dreapta", Băsescu și Iohannis, nivelul politic și imaginea catastrofală ale conducerii centrale a PNL, precum și abureala jenantă cu "criteriile de integritate", au indus o stare de neîncredere crescândă în acest electorat. Dovada cea mai clară este refugierea masivă a bucureștenilor spre USB-ul lui Nicușor Dan. Sau, dacă doriți, absenteismul masiv al acestui electorat în Timișoara.

Al doilea aspect este cel al spargerii mitului "tinerii sunt de dreapta iar bătrânii sunt de stânga". Deși o consider, ca principiu, o prostie, această idee a ținut capul de afiș al multor campanii electorale post-decembriste. În planul realității românești, care numai la principii nu aderă, tind să cred că în ultimii douăzecișicinci de ani populația adultă activă a avut dificultăți în a se identifica politic cu un partid care, deși activa pe stânga eșicherului politic, a fost foarte rar cu adevărat de stânga. Această realitate se transformă. Ne place sau nu, asta e. Văd din ce în ce mai mulți colegi de generație că nu mai resping apriori ideea stângii politice. Opinia mea este că problemele serioase de la vârful PSD sunt în prezent o frână în calea amplificării fenomenului de migrare spre stânga al tinerilor activi. Dacă, printr-o mișcare improbabilă și neașteptată, garda tânără din PSD ajunge în prim plan și evită greșelile baronilor înaintași, mulți vor avea surprize mari. Cine crede că Firea a câștigat numai cu pensionarii, e naiv. Sau, mai aproape de noi, cine crede că PNL a pierdut catastrofal în Timiș numai pe mâna lui Popoviciu, e la fel de naiv. Sau primar.

În fine, al treilea aspect este cel al saturației privind clasa politică actuală. Sunt unii care cred că, dacă sunt tineri, au un fel de "carte blanche" ce le permite să facă aceleași porcării ca și cei care le-au precedat în funcții. Exemplele emblematice sunt Victor Ponta și Alina Gorghiu. Realitatea este că romănii s-au săturat în primul rând de rahaturile din politică și abia în al doilea rând de indivizii sau individele care le produc. Efectul periculos și imprevizibil al acestui fenomen este că românii sunt sătui de toți membri de partide, tineri sau seniori, și sunt tot mai puțin dispuși să le mai înghită aceste rahaturi.

În aceste condiții, mișcarea PNL-ului este inexplicabilă. A fuziona cu un hoit politic împuțit, plin de personaje care fac de multe ori și un pesedist din garda veche să-și întoarcă fața și să se țină de nas, este de domeniul filmelor cu proști. Sau, după caz, o abordare plina de stoicism a unei teme de casă din categoria "libere impuse".

Pentru marii strategi ai PNL, închei cu o întrebare simplă. Un om de 39 de ani, cu idei de dreapta imprimate în ADN, cu 13 ani de activitate de partid și implicare totală în această activitate, ajunge într-o asemenea stare de lehamite încât își ia lumea-n cap și pleacă (din partid). După ce pleacă, acest om, care din punct de vedere profesional stă în fața oricui pe planeta asta (adică, pentru aceia dintre voi care nu înțeleg, nu are nevoie de niciuna din funcțiile pe care i le-ați putea oferi), ajunge să râdă cu amarăciune de voi. Acum, acest om a ajuns să râdă cu poftă de voi și să se mire ce dracu a căutat totuși atâția ani împărțind mocirla cu voi. Ah, da, era să uit. A ajuns să nu mai poată pune ștampila pe voi.

Sunt convins că acest caz nu este nicidecum reprezentativ pentru electoratul vostru. Și totuși, strategilor din PNL, vă întreb: care credeți că a fost partea voastră de contribuție în această poveste izolată, nerelevantă și neimportantă?

Întrebare suplimentară: din câte mutări de tip UNPR veți reuși să îl faceți să-i fie efectiv scârbă de voi?