Piața Victoriei, trotuarul din fața Guvernului României. Doi români, partizani ai celor două tabere care se înfruntă cu cuțitele pe masă, dau naștere unei scene de violență care reprezintă imaginea perfectă a ceea ce se întâmplă azi în România.

Un om în vârstă, nemulțumit de atitudinea protestatarilor din piață, înjură ca un birjar. Dincolo de înjurături, răzbate însă ura. O ură viscerală, sinceră, profundă față de tot ceea ce reprezintă oamenii din piață. Mai mult, în urma provocării clare la care este supus, devine agresiv în ciuda evidenței: nu are nici cea mai mică șansă împotriva unui adversar mult mai tânăr și mai în putere decât el. Se presupune că vârsta aduce înțelepciune, înțelegere și o oarecare detașare față de provocările vieții. E clar că presupunerea este falsă în acest caz. Iar comportamenul, total inacceptabil.

Un om tânăr, protestează în piață. Încurajat de valul de agresiuni puternic mediatizate din ultima perioadă din categoria ”e dreptul meu să-ți bag telefonul sub nas”, îl simte pe omul în vârstă că e o pradă bună. Deși începutul interacțiunii se defășoară sub o aură de falsă corectitudine (”ce părere aveți...”), o singură scânteie este suficientă pentru ca tânărul frumos și liber să-și dea liber propriilor frustrări, bătrânul devenind automat pesedist și comunist. Reacția la agresiunea tâmpită și repet, inacceptabilă, a bătrânului dezvăluie adevărata față a tânărului frumos și liber - un bătăuș frustrat, incapabil să-și impună ideile atfel decât cu pumnul. Aceeași ură viscerală față de tot ceea ce reprezintă bătrânul cu apucături de ninja.

Dragii mei, asta este România despre care de 1 decembrie spuneam că nu am motive să fiu mândru. O țară polarizată până la paroxism, o țară care literalmente stă pe un butoi cu pulbere. Cel mai grav este faptul că niciuna dintre cele două tabere nu este mânată de idealuri și obiective corecte. Ambele tabere au în spate niște păpușari extrem de pricepuți care (incredibil totuși pentru 2017) reușesc să înregimenteze legiuni întregi de naivi pe care îi mână în acest adevărat război de proximitate. Atât bătrânul agresiv cât și bătăușul frumos și liber sunt exemple de asemenea ”înregimentați”.

În contextul acestei nebunii stupide, îmi vin în minte două personaje, reprezentative pentru fiecare parte (evident sunt multe altele, în fiecare tabără).

Primul personaj este primarul Bucureștiului, doamna Gabriela Firea. Perversa idee de a organiza un târg de crăciun fix în Piața Victoriei este întruchiparea vie a modului de gândire al actualilor guvernanți. Incapabili sau temători să aplice legea, preferă șopârle din astea de doi bani. Stimată domană primar, dacă aveați o problemă cu protestatarii, era suficient să aplicați legea și nimic mai mult. Din câte știu, în marea majoritate a zilelor (dacă nu cumva în toate) autorizația cerută de lege pentru orice manifestație a lipsit cu desăvârșire. Evident, frica de o confruntare directă cu cei care încalcă legea țipând că vor stat de drept, a prevalat. Este exemplul emblematic pentru aproape tot ceea ce a făcut puterea în ultimul an. Este continuarea perfectă la șopârla născută în comisia parlamentară unde răspunderea magistraților a fost trântită cu seninătate, după ce o țară întreagă a fost răscolită datorită ei. Este expresia perfectă a unui mod de a face politică în România - cu manta. Fără a ține cont de răul profund pe care îl faci întregii societăți românești.

Al doilea personaj este domnul Mălin Bot. Un tip care până de curând nu s-a prea remarcat cu nimic, a schimbat brusc registrul intuind o traiectorie avantajoasă, călare pe valul de nemulțumire #rezist. Expresie a ipocriziei cronice din societatea românească, după ce în urmă cu câțiva ani înfiera cu aceeași mânie proletară tot ecosistemul soroșist, încearcă acum să se erijeze în portavocea celor pe care îi bălăcărea pe vremuri. Simțind valul de ură care crește în România, personajul a patentat metoda ”telefonul în bot”, căutând în mod activ conflictul și confruntarea și, desigur, mediatizarea. Evident, țintele excelent alese din rândul personajelor negative ale României, l-au propulsat pe individ în elita rezistenței tinerilor frumoși și liberi, mascând în același timp agresivitatea și nocivitatea abordărilor sale. Încurajați de succesul marelui luptător pentru libertatea individuală, și alții încep să aplice metoda. Rezultatul s-a văzut în Piața Victoriei.

Dincolo de frustrarea ce răzbate din comportamentul ambelor personaje menționate, avem impactul pe care aceste comportamente îl au. Notorietatea ambilor și mai ales notorietatea acțiunilor lor, contribuie din plin la mizeria în care ne scufundăm cu toții. Înmulțiti cu zece, cu o sută, sau cu cât vreți de ambele părți și vedeți ce iese. Agresiunea, ura, violența și incapacitatea de a mai comunica sunt rezultatele războiului extrem de complex care se duce între structurile de putere obscure din România. Devine din ce în ce mai evident că butoiul cu pulbere nu mai rezistă mult cu capacul pe el.

Singura mea speranță în acest moment rămâne masa mare, tăcută dar consistentă, a românilor care s-au săturat până peste cap și de unii și de alții. Suntem din ce în ce mai mulți cei care înțelegem adevărata miză a ambelor părți. Și va veni (sper) o vreme în care ne vom sătura de aceste porcării și vom deveni (mai) vocali. Eu cel puțin, m-am săturat și de guvernarea cu manta care se bate cu justiția pentru a-și apăra propriile interese și de vajnicii luptători pentru libertate care nu fac altceva decât să susțină revenirea la infectul stat securist.